Grupele alimentare pentru o dieta echilibrata
Grupele alimentare pentru o dieta echilibrata
Alimentele consumate zilnic se impart in mai multe grupe, in functie de continutul lor nutritional. Fiecare dintre aceste grupe are rolul sau in alimentatia fiecarui copil si adult. Medicii recomanda introducerea diverselor feluri de alimente in dieta fiecarei persoane, incepand din copilarie.
Fiecare masa trebuie sa contina alimente din cel putin trei grupe alimentare si sa fie bogate din punct de vedere nutritiv (proteine, vitamine, minerale etc.). Astfel, pe masura ce un copil se obisnuieste cu o gama variata de gusturi si cu alimente sanatoase, se pun bazele unei diete sanatoase pe viata.
Oaki iti prezinta cele 7 grupe alimentare pentru ca tu si familia ta sa puteti manca sanatos si sa aveti o dieta echilibrata.
1. Grupa fainoaselor (paine, cereale, paste, orez)
Sau carbohidratii – reprezinta principala sursa de energie a organismului, eliberata treptat, care ne ajuta sa ne sustinem activitatile cotidiene. Ele sunt si sursa de fibre, de vitamine, de minerale si, de obicei, sunt sarace in grasimi si colesterol. Cerealele integrale contin fibre ce favorizeaza digestia.
Dintre acestea amintim: painea, biscuitii, pastele si fulgii de cereale – toate din grau integral, orezul brun si cel salbatic, ovazul, orzul integral, secara integrala, malaiul integral, hrisca, bulgurul etc.
Carbohidratii pot fi oferiti de la inceputul diversificarii, in cantitati ce depind de varsta bebelusului.
2.Grupa legumelor si verdeturilor
Ele sunt bogate in fibre, vitamine si minerale si sunt reduse in grasimi si calorii. Un consum variat de legume si verdeturi include consumarea de legume verzi, rosii sau portocalii (varza, broccoli, salata verde, spanac, morcov, dovleac, ardei, cartofi dulci etc.), de amidonoase (porumb, cartofi, mazare etc.), de leguminoase (fasole, mazare, soia, linte, naut etc.) si de alte tipuri de legume (ceapa, ridichi, dovlecel, castravete, vanata, sfecla, conopida, telina, anghinare, sparanghel etc.).
3. Grupa fructelor
Fructele reprezinta surse importante de fibre, vitamine, minerale, antioxidanti, flavonoide si enzime si sunt sarace in calorii. Se recomanda consumul variat de fructe proaspete si de sezon, fara adaos de zahar sau sare. Ele pot fi savurate de-a lungul unei zile in diverse cantitati si combinatii si ajuta la intarirea sistemului imunitar.
4. Grupa produselor lactate
Acestea contin calciu, proteine, carbohidrati, vitamine si minerale, acizi grasi esentiali, probiotice. Ele asigura necesarul de calciu pentru ca sa avem oase si dinti sanatosi.
Aici se includ: laptele, iaurtul de orice fel, branzeturile, deserturile pe baza de lapte si alternativele non-lactate care contin calciu adaugat: lapte de soia, de orez, de migdale, de cocos etc.
5. Grupa proteinelor (carne, peste, oua, leguminoase si alte surse de proteine)
Alimentele din aceasta grupa reprezinta surse de proteine, vitamine, fier, minerale si ajuta la dezvoltarea musculara. Se recomanda carnea fara grasime, inclusiv indepartarea pielii de pe carnea de pasare, si lipsa carnii procesate sub forma de mezeluri.
Dintre sursele de proteine amintim: carnea (de pui, curcan, vita, miel, porc etc.), pestele si fructele de mare, nucile si semintele, ouale, produsele din soia, leguminoasele (amintite si la grupa a doua).
6. Grupa grasimilor vegetale
Acestea trebuie sa se regaseasca in cantitati foarte mici in alimentatia copiilor si adultilor si asigura necesarul de acizi grasi pentru organismul uman. Sunt recomandate uleiurile vegetale de inalta calitate, care sa asezoneze mancarea, nu care sa fie folosite la prajit sau la prepararea ei (de exemplu, uleiul de masline).
Aceste tipuri de grasimi se gasesc si in uleiul de floarea-soarelui, cel de rapita, de avocado, in unele nuci etc. Consumul zilnic include atat uleiurile vegetale, cat si nucile (unde 13-18 g seminte sau nuci contin in jur de 3 lingurite de ulei).
7. Grupa alimentelor bogate in grasimi saturate, sare si zahar
Acestea nu sunt alimente esentiale, favorizeaza aparitia obezitatii si a altor probleme de sanatate, de aceea este indicat sa se consume in cantitati cat mai mici.
Exemple de grasimi saturate: smantana, unt, untura, ulei de cocos si de palmier, grasimea carnii de vita sau de porc etc.
Despre alimentele interzise bebelusilor sub un an, poti citi aici.
Pentru un regim de viata sanatos avem nevoie de o dieta echilibrata care sa includa alimente proaspete si de sezon, gatite sanatos (la aburi sau prin coacere, mai putin prin prajire). Ele trebuie si depozitate corect pana la consumare sau preparare. Consumati suficienta apa si faceti exercitii fizice.
Echipa Oaki spera ca acest articol si informatiile din el sa te ajute sa ii asiguri atat copilului tau, cat si tie ca adult, o dieta sanatoasa si echilibrata.
Lasă un răspuns